Regina Elisabeta a României despre perechea princiară moştenitoare (Revista Bibliotecii Academiei)

„Portretul perechii princiare moştenitoare Ferdinand şi Maria din viziunea Reginei Elisabeta a României în scrisori personale şi texte pentru publicul larg“

Articol de Silvia Irina Zimmermann, publicat în Revista Bibliotecii Academiei Române, Anul 1, Nr. 2, 2016, pp. 11-35.

„Carmen Sylva vedea cu ochii ei, auzea cu urechile ei, vorbea cu limba ei“ – astfel o caracteriza Principesa Moştenitoare Maria pe prima regină a României în însemnările din anul 1913. Mai mult decât atât, prima regină a Românei, Elisabeta de Wied, a avut o mare notorietate la vremea ei, datorită activităţii literare sub pseudonimul Carmen Sylva, sub care, de altfel, nu şi-a ascuns adevărata identitate de regină. Prin poeticul nume „cântecul pădurii”, Elisabeta a adăugat o nouă faţetă personalităţii şi rolului ei de regină consoartă a Regelui Carol I al României, aceea de regină-scriitoare în serviciul Coroanei. Privite în contextul lor special, ca publicistică din poziţia de suverană, textele literare publicate de Carmen Sylva în timpul vieţii nu sunt în primul rând literatură ca artă, ci, în mare parte, ele sunt un mod de comunicare directă a reginei în spaţiul public şi cu intenţia de a influenţa opinia publică în sens pozitiv faţă de noua dinastie din România.

Portretul perechii moştenitoare Ferdinand şi Maria, pe care îl putem desprinde din textele publice şi din corespondenţa personală a Reginei Elisabeta, este de aceeaşi relevanţă. Pe când opiniile despre politică şi relaţiile româno-europene presărate în textele publicate ale Elisabetei sunt astfel formulate, încât să dea impresia că regina ar reda întocmai cuvintele Regelui Carol I şi că perechea regală Carol I şi Elisabeta acţionează pe căi şi cu mijloace diferite, dar într-un singur gând, scrisorile personale ne dezvăluie alte ipostaze ale personalităţii Reginei Elisabeta. Descoperim aici o cu totul „altă” Elisabeta decât în opera literară autobiografică a scriitoarei Carmen Sylva, scrisorile personale dând la iveală gândurile, sentimentele şi percepţiile foarte subiective ale reginei, deseori surprinzător de critice şi pe alocuri foarte dure la adresa membrilor familiei.”

Întregul articol pe pagina revistei:

http://revista.biblacad.ro/wp-content/uploads/2017/03/1_2_2.pdf

zimmermann_bar022016

Dieser Beitrag wurde unter *Română, Bibliografie (RO), Forschung - Cercetare - Research abgelegt und mit , , , , verschlagwortet. Setze ein Lesezeichen auf den Permalink.

Hinterlasse eine Antwort

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind markiert *

Du kannst folgende HTML-Tags benutzen: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>